Un fiu pleacă la colegiu și viața mamei continuă miraculos

Cel mai mare copil, primul meu fiu, a mers sâmbătă la facultate. Spun „m-am dus”, deși eu și soțul meu (și ceilalți doi fii ai mei, și socrul meu cu mini-frigiderul) l-au abandonat. Spun „l-a lăsat jos”, deși era de fapt o separare lentă, ca o barcă care cobora pe o rampă în apă și apoi dispărea treptat în depărtare. Și spun „despărțire”, deși l-am trimis la un text de aproximativ 50 de ori în 72 de ore și în curând va fi atât de obosit de mine, încât s-ar putea să-și schimbe numărul de telefon.
Îmi dau seama că viața mea nu s-a terminat. Îmi dau seama că mai am încă doi copii care au nevoie de mine, doar dacă să strig scările când este timpul pentru cină și să îi conduc într-o mașină care miroase a patru ani de adidași purtați fără șosete. Și totuși, am putut să mă gândesc la altceva în această vară decât la faptul că avea să ne părăsească, de aici absența mea din Aventuri în haos și, pentru asta, multe alte domenii ale vieții unde mă aflu de obicei prezent. Am fost distractiv și distras și nu sunt dispus să dau vina pe hormoni sau depresie. Practic, tot ce a mers greșit în această vară ar putea fi identificat în „El va merge la facultate.” Un prieten mi-a spus că renunțarea la un copil la colegiu este în regulă, după ce va fi terminat; este anticiparea care este cea mai rea. Un alt prieten mi-a spus că a avea fiul ei la facultate a fost ca și cum ar fi amputat un membre. Câțiva prieteni m-au trimis

această poveste din Washington Post. Aproape că nu suport să o citesc.
Există ceva atât de abrupt în această tranziție, ceva care mă face să cred că ar fi trebuit să fie loc pentru negocieri. Îmi amintesc când a mers la grădiniță, care a început cu o oră în prima zi, apoi cu câteva ore a doua zi, apoi cu o jumătate de zi și, în sfârșit, cu o zi întreagă în a doua săptămână. Această tranziție la grădiniță a fost destul de enervantă la acea vreme, pentru că părea complet stupidă și am crezut că este pregătit pentru o zi întreagă de la început. Dar acum aș dori să solicitez formal jumătate de zi la facultate (sau, având în vedere faptul că este la șapte ore distanță, jumătate de săptămâni) cel puțin în primul semestru. Pentru că de data asta mama nu este pregătită. Există cineva la care pot suna pentru a aranja asta?
Nu au fost furtuni de hohote, pe care le-am anticipat. Însă, în fiecare zi, au fost un pic de noriș. Fiii mei au prezis că voi izbucni în lacrimi în clipa în care am intrat în camera de dormitor și voi primi câteva mici și reci satisfacții în a raporta că asta nu s-a întâmplat. Unul dintre colegii mei de la Real simplu mi-a spus că, când mama ei a dus-o la facultate, a început să plece departe, plângând, până când a văzut o femeie în parcare cu un copil. S-a dus la femeie și a întrebat-o dacă își poate ține copilul. Femeia a spus da. (Vom pune deoparte pentru o clipă înțelepciunea de a-ți înmâna copilul unui străin plângător. Adică, ce fel de mamă ar face asta?) Și atunci mama colegului meu s-a simțit mai bine și a putut conduce acasă. Oricine are un copil: Biroul meu este la colțul străzii 51 și 6 Avenue din New York. Voi aștepta.